Asociatia Romana de Canyoning

REGULAMENT INTERIOR DE FUNCŢIONARE
AL ASOCIAŢIEI ROMÂNE DE CANYONING

           

Cap.1 Dispoziţii generale:

Art.1 Asociaţia Română de Canyoning este creată, ca filială a Federaţiei Române de Speologie cu scopul:
a) Popularizării parcurgerii canioanelor.
b) Identificării şi amenajării canioanelor din România pentru parcurgere de şcoală, competiţională şi de agrement.
c) Organizării de şcoli, competiţii şi expediţii de canyoning.
d) Protejării mediului, în special al canioanelor.

Art.2 Asociaţia Română de Canyoning se organizează şi funcţionează în conformitate cu statutul şi regulamentele interne.

Art.3 Asociaţia Română de Canyoning are monitori şi arbitri proprii.

Cap.2 Organizare:

Art.4 Asociaţia Română de Canyoning are în componenţă Direcţii conduse de Responsabili de Direcţii.

Art.5 Direcţiile Asociaţiei Române de Canyoning sunt:

  1. Direcţia Şcoală,
  2. Direcţia Competiţii,
  3. Direcţia Expediţii.

 
Art.6 Directorul Asociaţiei Române de Canyoning poate schimba funcţiile şi structura direcţiilor.

            Cap. 3 Administrare:

Art.7 Asociaţia Română de Canyoning este administrată de un Director desemnat în conformitate cu statutul.

Art.8 Directorul Asociaţiei Române de Canyoning numeşte Responsabilii de Direcţii şi stabileşte componenţa şi atribuţiile Consiliului de Conducere.

Art.9 Asociaţia Română de Canyoning poate dispune de buget şi bază materială proprii, dobândite în conformitate cu statutul.

 Art.10 Atribuţiile Directorului Asociaţiei Române de Canyoning:

  1. Numeşte Consiliul de Conducere şi Responsabilii de Direcţii.
  2. Reprezintă Asociaţia Română de Canyoning în cadrul Comisiilor Federaţiei Române de Speologie.
  3. Reprezintă Asociaţia Română de Canyoning în relaţiile interne şi internaţionale, în limita mandatului acordat.
  4. Întocmeşte bugetul Asociaţiei Române de Canyoning.
  5. Prezintă anual Biroului Federal (sau de câte ori i se cere de către Preşedintele Federaţiei Române de Speologie), raportul Asociaţiei Române de Canyoning.
  6. Aprobă programa de învăţământ, calendarul competiţional şi dispune aplicarea lor.

Art.11 Atribuţiile Consiliului de Conducere:

  1. Întocmeşte calendarul Direcţiilor şcoală, competiţii şi expediţii.
  2. Corelează calendarul Asociaţiei Române de Canyoning cu cel al Federaţiei Române de Speologie.

c) Stabileşte normele şi procedura de acordare a calităţii de:

  1. - absolvent stagiu,
  2. - monitor,

- campion naţional,
- arbitru.
d) Propune cadrul de funcţionare pentru atingerea scopurilor propuse.
Membrii Consiliului de Conducere nu pot utiliza însemnele Asociaţiei Române de Canyoning fără acordul Directorului.

Art.12 Atribuţiile Responsabililor de Direcţii:

  1. Asigură punerea în aplicare a calendarului Asociaţiei Române de Canyoning.
  2. Întocmesc Rapoartele de activitate ale Direcţiilor.
  3. Stabilesc criteriile de selecţionare a Lotului naţional şi a Ajutorilor de Monitor şi se ocupă de pregătirea acestora.

Cap. 4 Dispoziţii finale:

Art.13 Asociaţia Română de Canyoning colaborează cu celelalte Comisii şi Departamente ale Federaţiei Române de Speologie în probleme de protecţie şi salvare.

Art.14 Asociaţia Română de Canyoning poate dispune de însemne proprii, în condiţiile statutului federal.

 

Cluj-Napoca, 14 mai 2007

Director
Asociaţia Română de Canyoning,

Felician PAPIU